Ceva in care sa credem si pentru care sa luptam
Postat de Gheorghe Piperea in "Criza economica"
Libertatea individuala inseamna si responsabilitate pentru familia si comunitatea ta. Comunitatea inseamna locul si timpul in care iti salasluieste sufletul. Prudenta inseamna sa iti planifici singur si sa iti asiguri finantarea pentru situatii de restriste (boala, somaj, batrinete), prin asigurari sau economii. Prudenta inseamna sa consumi voluptuariu mai putin sau deloc. Luxul, shoping-ul de dragul shoping-ului, entertainment-ul ca scop in viata nu sunt drepturi democratice, ci produse culturale ale nimicniciei. Cultul nimicului si democratia luxului trebuie sa fie inlocuite cu etica valorilor (familie, comunitate, sanatate si curatenie).
In loc sa platesti taxe statului, care sa le foloseasca dupa prioritatile lui – prioritati care nu sunt si ale tale – ar trebui sa ti se permita sa dai bani la spitale, scoli, camine de copii sau batrini. Capitalismul parazitar, salvarea bancilor si a altor mari intreprinderi esuate din culpa lor si nu a cetatenilor, razboaiele, inclusiv cele economice, stabilite de altii, toate sunt “prioritati” exterioare individulului si comunitatii si ostile lor.
Capitalismul industrial se opune capitalismului parazitar sau speculativ. Daca cel din urma trebuie combatut, mai ales acum, ca e pe cale de disparitie, capitalismul industrial trebuie facilitat.
Industria inseamna activitate, o actiune umana continua din care izvoraste plusvaloare. Productia non-naturala, urbana si serviciile sunt derivate din exploatarea resurselor naturale. Resursele naturale, mai ales cele energetice, agricultura si ideea generatoare de drepturi de proprietate intelectuala sunt valori naturale sau originare, unde nu se creeaza plus-valoare, ci se valorifica ceea ce este dat de la natura. Pentru ca aceste valori sunt limitate, ele sunt mai importante decit industria urbana. De aceea, repunerea acestei industrii originare pe soclul care ii apartine de drept este mai mult decit utila in aceasta perioada de criza economica, este imperios necesara.
Industria folositoare este nu doar un mod profitabil de a-ti cistiga existanta, ci si o forma de salvare a sufletului de la nimicnicie. Activitatea pentru tine (folosul individual) poate fi si un folos pentru comunitate. Criza actuala a lumii este o criza etica, nu una economica sau financiara. Profitul se face acum de pe urma altora, in mod parazitar, profitind de naivitatea sau starea de nevoie a altora. Speculatia ilicita, pokerul cu instrumente financiare derivate si cu vietile oamenilor, stimularea “democratica” a consumului sau chiar a luxului prin credite de consum care transforma omul intr-un individ dependent de detinatorii puterii economice, dar temporar fericit, sunt atitudini culturale induse omului simplu prin sloganuri de film de tip “Greed is good”, “Other people’s money”, “Too big to let fail”. E timpul sa punem punct acestui PR al nimicului. Din pozitia originara de accesoriu necesar al industriei, sistemul financiar (puternic sustinut de cel politic si de cultele religioase, toate reunite in efortul de a controla prin putere) a devenit un mecanism de distribuire si sustragere a profitului, pe seama creerii de bani artificiali (pseudobani) si a nevoii irationale de consum pe credit. Federal Reserve permite bancilor americane sa dea imprumuturi de 34 de dolari pentru fiecare 1 dolar propriu al bancii. In Romania, pentru un euro propriu, banca poate da credit inca 5,5 euro. Bancile nu vind bani, ci vind incredere. Cind increderea nu mai exista, pseudobanii (banii creati din nimic) se evapora, iar bancile “descopera” ca nu au bani de dat cu imprumut si ca este nevoie fie de a stringe cureaua sufocind debitorii cu toate mijloacele de control pe care si le-au preconstituit, fie de a fi salvate de stat. Iar statul este determinat la rindul sau sa ajute bancile, intrucit el insusi se fi indatorat la banci. Desigur, cu bani prelevati de la platitorii de taxe care, din cind in cind, se revolta – inutil, de altfel – prin miscari de gen Occupy Wall Street. Nu este nevoie de anarhie pentru a reinvia cultul valorii, ci doar sa ne reamintim ce e important. Tot o forma insidioasa de control este si mitul hranei ieftine, care se produce din nimic. Porumbul este o hrana ieftina nu numai pentru om, ci si pentru animale, care sunt fortate sa creasca in ritmuri de 5-6 ori mai rapide decit cele natural. Tratate cu tot soiul de substante chimice care sa le faca sa arate bine, alimentele – oricum consumate in exces in tarile dezvoltate sau, dupa caz, irosite – nu mai sunt sursele necesare de energie vitala, ci determinanti ai unor boli grave, cum este cancerul, din ce in ce mai frecvente in prezent. Iar cei care le produc in cadrul industriei lor originare nu mia cistiga din munca lor. Exemplul cu bananele columbiene vindute in Wall Mart (din documentarul Food Incorporated) este adificator. Pentru ca bananele sa poata fi vindute in Wall Mart cu 45 de centi, ele trebui sa fie cumparate din Columbia cu 5 centi. Consecinta? Refugiul columbienilor in productia de droguri foarte bine vindute in SUA.
Puterea si controlul care sustrag plus-valorea creata de altii se organizeaza intr-o oligarhie parazitara, ignoranta si de o lacomie fara limite. Cel care produce plus-valoarea si comunitatea in care aceasta se produce nu mai obtin folosul muncii lor, pentru ca el este sustras de banci, banci de investitii, excroci imobiliari sau manageri de fonduri.
Unde este politica? Unde este religia? In Romania, cele doua oligarhii se ocupa de constructii de catedrale si de organizarea de procesiuni religioase pentru norodul pios. Tinerilor romani le repugna aceste ipocrizii, atita timp cit problemele lor sufletesti sunt ignorate. Cum sa fii interesat de acest gen de manifestari cind esti lasat acasa de parintii plecati la munca in strinatate la virsta cind ai cel mai mult nevoie de indrumarea lor spirituala si morala? Crestinismul aratat la televizor a devenit ipocrit. Mai ales cel amestecat cu politica. Poate ca din refuzul ipocriziei tinerii musulmani sunt atit de atrasi de ideologia razboiului si a mortii predicata de fundamentalistii musulmani. Iata cui abandonam noi “cariera” spirtuala a omului.
La doi pasi de noi, o tara cu care avem multe in comun (nu numai religia ortodoxa, ci si prelatii care au facut din ierarhiile religioase o mare afacere parazitara) a intrat in faliment. In Grecia, solutia crizei pe care o strabat este stergerea datoriilor create de stat in profitul capitalismului parazitar si inlaturarea acestor capitalisti parazitari de pe spinarea statului.
In Romania noastra inconstienta, ne-protestatara, care a negat criza vreme de inca 6 luni de la instalarea sa si care acum anunta criza inainte de a se re-instala, lipsa oricarei reactii articulate a societatii civile face ca spatiul public sa fie ocupat abuziv de neaveniti. Este vremea sa ne implicam, caci avem pentru ce lupta. Stim si cum.
Se afișează postările cu eticheta texte memorabile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta texte memorabile. Afișați toate postările
duminică, 4 decembrie 2011
duminică, 27 noiembrie 2011
Mircea Eliade. Simplu.
APUSENII se nasc in catolicism. Rasaritenii ajung la ortodoxie.
E nevoie de o serie intreaga de experiente sufletesti pentru a capata acea stare de spirit care e ortodoxia. Constiinta, functionand pe toate planurile si cu toate ramificatiile, isi gaseste firesc echilibrul in ortodoxie. Nu trebuie sa precipitam "convertirea". Ea se va implini, asa cum infloresc pomii - cand sufletul se va fi imbogatit indeajuns, suferind indeajuns.
Ortodoxia e, pentru noi, Crestinismul autentic, care trebuie actualizat in proaspete si calde fapte sufletesti. Trebuie sa fim crestini - pentru a gasi un sens vietii, sens care sa intreaca simpla umanitate, si sa cuprinda din acel suc al metafizicii, care singur ne orienteaza. Crestinismul ne lumineaza o axa centrala in Univers si in noi insine. Acele constiinte care traiesc efectiv o viata sufleteasca nu pot indeparta altfel sentimentul tragic al existentei decat prin crestinism. In dreapta si in stanga nu e decat gol. Alunecam in gol, si sfarsim rosi de disperare, chinuiti de o problematica filosofica gresit pusa, sau oprindu-ne pe pozitii sceptice, sau evadand intr-un paganism senzual care nu poate darui nici incai uitarea.
Fireste, vorbesc aici despre acele putine constiinte de elita, care inteleg sa-si valorifice viata si sa o vietuiasca dupa un talc metafizic. Constiinte care sufereau tragica izolare in fata unui Destin orb - inainte de Hristos. Dar Hristos a coborat asupra omenirii mantuirea. Aparitia Lui inseamna pentru noi axa centrala, nucleul de viata, de elan, de dragoste, de creatie. Hristos dovedeste realitatea transcendentului si posibilitatea de a-l ajunge prin experienta religioasa. Omul nu mai e singur cu soarta. Acele suflete, nefericite, care se ridica deasupra fiziologiei si a institutiilor civile - nu mai sunt in primejdia disperarii. Cunoasterea lui Hristos - desi de esenta pur mistica, infaptuindu-se pe plan mistic - transfigureaza constiinta, o imbogateste cu roade dulci, zemoase. Cel care cunoaste (iubeste) pe Hristos - e un om cu maduva spinala intreaga. Crestinul intelege viata - fapt de o considerabila insemnatate, ce intrece cu mult comorile stiintei si ale filosofiei! Crestinismul stapaneste sensul vietii - care nu e un sens tragic. Sau, in orice caz, de un tragic omenesc.
Sa lamurim. Intelegeti tragicul insurmontabil al grecului - singur in fata unui destin irational, imoral, strain? Tragicul crestin e altul: neputinta de a ramane intotdeauna crestin, dualismul carne-duh, slabiciunea care il taraste - si e bine sa-l tarasca - in viata pagana, senzuala. Tragicul vietii crestine e fecund. Pentru ca pe acest dualism dureros carne-duh se intemeiaza cel mai mare bine al umanitatii: personalitatea. Eu cred ca numai un crestin poate avea o personalitate, care, pentru mine, inseamna: echilibrarea intr-o sinteza originala a celor doua tendinte potrivnice.
Viata crestina inseamna siguranta valorii sufletesti si a permanentei acestei valori. Asadar optimism, incredere, drum-drept, rodnicie.
Si cu toate acestea, astazi nu oricine poate ajunge ortodox. Sunt cauze multe care impiedica cunoasterea imediata si intima a faptului crestin. A trecut - intre noi si acele fericite prime secole dupa Iisus - istoria. Au trecut, deci, formatii spirituale care au barat drumul scurt catre ortodoxie. Daca voim sa ramanem sinceri pana la urma, trebuie sa marturisim: acei dintre ortodocsi care au dus o viata lipsita de nelinisti si experiente launtrice, nu sunt adevarati ortodocsi. Cred, poate; dar nu stiu ce sa creada si nu cunosc pretuirea credintei, cand sufletul se intoarce de pe pustiile invataturilor lumesti.
Asadar, noi, cei tineri - vom ajunge, nu ne intereseaza cand, crestini ortodocsi. Nu va lipsi nici unul, dintre acei care au gustat sensul metafizic al vietii. Acum - nu am ajuns. Dar stim ca vom ajunge. Nu ne e teama sa gresim, pasind alaturea de drum. Pentru ca stim ca exista un drum drept, care ne e menit.
De altfel, ceea ce e frumos in noi e faptul cautarii. Noi cautam - si suferim pentru aceasta - ceea ce altii se multumeau a primi de la preoti, nu intotdeauna de isprava, si uitau apoi intr-un fund de suflet. Noi voim un crestinism efectiv - adica rezultatul unei experiente, proaspat, greu de sensuri, cald de viata, stralucitor de daruri. Care sa ne prefaca, sa ne faca din oameni- oameni de ai lui Dumnezeu, adica suflete in trupuri, suflete ce cauta sa asimileze si sa raspandeasca valori Dumnezeiesti in lumea valorile bestiale sau, rareori, a valorilor omenesti.
Ortodoxia ne sileste sa renuntam la o parte din viata? Ortodoxia nu ne sileste nimic. Faptele pe care le facem sub inraurirea ei sunt fapte firesti, care nu ne mutileaza viata - pentru ca viziunea acestei vieti e schimbata. Un ortodox poate fi ascet sau pacatos. Ce insemnatate poate avea faptul acesta? Experienta religioasa, dragostea catre Hristos - ramane aceeasi.
Asadar, orice drum ar apuca, o constiinta contemporana ajunge la crestinismul ortodox. Poate lucrul acesta se va implini tarziu, spre sfarsit de viata trista. Dar se va implini. Si el va fi luminarea de pe urma. Care, la unii, se va rosti: Cred intr-unul Dumnezeu. Iar la altii va transfigura viata, facand-o rodnica, adancind-o, largind-o si exaltand-o pana la proportii de vis. Iar la altii, luminarea va aduce hotararea renuntarii la viata. Renuntarea eroica, pe care toti trebuie s-o jinduim, si catre care nu se inalta decat personalitatile autentice si crunt incercate in lume.
12 noiembrie 1927
"Profetism Romanesc" Mircea Eliade
E nevoie de o serie intreaga de experiente sufletesti pentru a capata acea stare de spirit care e ortodoxia. Constiinta, functionand pe toate planurile si cu toate ramificatiile, isi gaseste firesc echilibrul in ortodoxie. Nu trebuie sa precipitam "convertirea". Ea se va implini, asa cum infloresc pomii - cand sufletul se va fi imbogatit indeajuns, suferind indeajuns.
Ortodoxia e, pentru noi, Crestinismul autentic, care trebuie actualizat in proaspete si calde fapte sufletesti. Trebuie sa fim crestini - pentru a gasi un sens vietii, sens care sa intreaca simpla umanitate, si sa cuprinda din acel suc al metafizicii, care singur ne orienteaza. Crestinismul ne lumineaza o axa centrala in Univers si in noi insine. Acele constiinte care traiesc efectiv o viata sufleteasca nu pot indeparta altfel sentimentul tragic al existentei decat prin crestinism. In dreapta si in stanga nu e decat gol. Alunecam in gol, si sfarsim rosi de disperare, chinuiti de o problematica filosofica gresit pusa, sau oprindu-ne pe pozitii sceptice, sau evadand intr-un paganism senzual care nu poate darui nici incai uitarea.
Fireste, vorbesc aici despre acele putine constiinte de elita, care inteleg sa-si valorifice viata si sa o vietuiasca dupa un talc metafizic. Constiinte care sufereau tragica izolare in fata unui Destin orb - inainte de Hristos. Dar Hristos a coborat asupra omenirii mantuirea. Aparitia Lui inseamna pentru noi axa centrala, nucleul de viata, de elan, de dragoste, de creatie. Hristos dovedeste realitatea transcendentului si posibilitatea de a-l ajunge prin experienta religioasa. Omul nu mai e singur cu soarta. Acele suflete, nefericite, care se ridica deasupra fiziologiei si a institutiilor civile - nu mai sunt in primejdia disperarii. Cunoasterea lui Hristos - desi de esenta pur mistica, infaptuindu-se pe plan mistic - transfigureaza constiinta, o imbogateste cu roade dulci, zemoase. Cel care cunoaste (iubeste) pe Hristos - e un om cu maduva spinala intreaga. Crestinul intelege viata - fapt de o considerabila insemnatate, ce intrece cu mult comorile stiintei si ale filosofiei! Crestinismul stapaneste sensul vietii - care nu e un sens tragic. Sau, in orice caz, de un tragic omenesc.
Sa lamurim. Intelegeti tragicul insurmontabil al grecului - singur in fata unui destin irational, imoral, strain? Tragicul crestin e altul: neputinta de a ramane intotdeauna crestin, dualismul carne-duh, slabiciunea care il taraste - si e bine sa-l tarasca - in viata pagana, senzuala. Tragicul vietii crestine e fecund. Pentru ca pe acest dualism dureros carne-duh se intemeiaza cel mai mare bine al umanitatii: personalitatea. Eu cred ca numai un crestin poate avea o personalitate, care, pentru mine, inseamna: echilibrarea intr-o sinteza originala a celor doua tendinte potrivnice.
Viata crestina inseamna siguranta valorii sufletesti si a permanentei acestei valori. Asadar optimism, incredere, drum-drept, rodnicie.
Si cu toate acestea, astazi nu oricine poate ajunge ortodox. Sunt cauze multe care impiedica cunoasterea imediata si intima a faptului crestin. A trecut - intre noi si acele fericite prime secole dupa Iisus - istoria. Au trecut, deci, formatii spirituale care au barat drumul scurt catre ortodoxie. Daca voim sa ramanem sinceri pana la urma, trebuie sa marturisim: acei dintre ortodocsi care au dus o viata lipsita de nelinisti si experiente launtrice, nu sunt adevarati ortodocsi. Cred, poate; dar nu stiu ce sa creada si nu cunosc pretuirea credintei, cand sufletul se intoarce de pe pustiile invataturilor lumesti.
Asadar, noi, cei tineri - vom ajunge, nu ne intereseaza cand, crestini ortodocsi. Nu va lipsi nici unul, dintre acei care au gustat sensul metafizic al vietii. Acum - nu am ajuns. Dar stim ca vom ajunge. Nu ne e teama sa gresim, pasind alaturea de drum. Pentru ca stim ca exista un drum drept, care ne e menit.
De altfel, ceea ce e frumos in noi e faptul cautarii. Noi cautam - si suferim pentru aceasta - ceea ce altii se multumeau a primi de la preoti, nu intotdeauna de isprava, si uitau apoi intr-un fund de suflet. Noi voim un crestinism efectiv - adica rezultatul unei experiente, proaspat, greu de sensuri, cald de viata, stralucitor de daruri. Care sa ne prefaca, sa ne faca din oameni- oameni de ai lui Dumnezeu, adica suflete in trupuri, suflete ce cauta sa asimileze si sa raspandeasca valori Dumnezeiesti in lumea valorile bestiale sau, rareori, a valorilor omenesti.
Ortodoxia ne sileste sa renuntam la o parte din viata? Ortodoxia nu ne sileste nimic. Faptele pe care le facem sub inraurirea ei sunt fapte firesti, care nu ne mutileaza viata - pentru ca viziunea acestei vieti e schimbata. Un ortodox poate fi ascet sau pacatos. Ce insemnatate poate avea faptul acesta? Experienta religioasa, dragostea catre Hristos - ramane aceeasi.
Asadar, orice drum ar apuca, o constiinta contemporana ajunge la crestinismul ortodox. Poate lucrul acesta se va implini tarziu, spre sfarsit de viata trista. Dar se va implini. Si el va fi luminarea de pe urma. Care, la unii, se va rosti: Cred intr-unul Dumnezeu. Iar la altii va transfigura viata, facand-o rodnica, adancind-o, largind-o si exaltand-o pana la proportii de vis. Iar la altii, luminarea va aduce hotararea renuntarii la viata. Renuntarea eroica, pe care toti trebuie s-o jinduim, si catre care nu se inalta decat personalitatile autentice si crunt incercate in lume.
12 noiembrie 1927
"Profetism Romanesc" Mircea Eliade
Abonați-vă la:
Postări (Atom)