joi, 10 mai 2012

Despre jocul de sah, supapele de suprapresiune si... frica

Mai toti stim regulile de baza din sah, si, mai toti stim rudimente de tactica a jocului. Regula tactica de baza este de a anticipa miscarile adversarului si de a-i bloca culoarele de patrundere spre regele propriu. Pentru asta, se analizeaza, la fiecare mutare, cateva variante de actiune, caci, nu-i asa, “piece touchee-piece jouee”…Scopul jocului este de a-l pune pe adversar in imposibilitate de a-si proteja regele, pe de o parte, si de a nu-l lasa sa puna propriul rege in pericol. Asta, in mare. Consecinta directa: jocul agresiv, mentinerea initiativei, poate fi mai potrivit decat un castig material de moment.
Mai toata lumea stie, de asemeni, ca o supapa de suprapresiune este un dispozitiv de siguranta care nu permite depasirea unei presiuni prestabilite intr-o anumita incinta. la atingerea presiunii pentru care a fost calibrata, supapa deschide pur si simplu incinta si elibereaza fluidul continut, asa incat incinta sa nu cedeze datorita solicitarilor peste limita calculata.
Sa punem asadar in ecuatia social-politica romaneasca cele intamplate in ultimii ani.
Datorita unur lideri nevolnici, camatarii internationali au crescut presiunea pe fabrica de bani numita Romania, prin masuri punctuale si metodice , destinate de aduca toata populatia in pragul disperarii, prin jefuirea sistematica a oricarui venit le-ar fi permis un minimum de capitalizare si de confort financiar. Cum, in plan social, nu exista prescriptii privind presiunea maxima, singurul indiciu de pericol a fost reactia populara. Atunci cand riscul de explozie a devenit enorm, sahistii ce au dirijat acest jaf aveau deja pregatita supapa de suprapresiune – un guvern format dintr-o strutocamila ideologica, dar care, in directiile principale de actiune, vor continua politicile anterioare. Primele indicii au si aparut, guvernul Ponta avandu-l ca Ministru de Finante pe Florin Georgescu, asasinul clasei mijlocii in formare in Romania. Declaratiile acestui guvern arata ca nu au nici un gand sa reevalueze pozitia fata de imprumuturile destinati recapitalizarii bancilor cu capital strain. In schimb, ca sa nu piarda vremea, adopta in graba votul uninominal cu UN SINGUR TUR, asa incat sa maximizeze sansele de a intra in Parlament ale celor cu suport mediatic. Frica pazeste pepenii, iar domnii inca la putere nu puteau sa neglijeze semnalul dat de alegerile din Franta si Grecia, unde partidele nationaliste au obtinut aproape de 20% – in Franta si undeva la 25% in Grecia (am pus aici si asa-zisii nationalisti de dreapta, precum si partidul de stanga ce are un discurs asemanator).
Caci, revin, ce se va intampla la un astfel de sistem de vot? La un numar de 10 candidati pe loc, va fi posibil sa se intre in Parlament cu 10-15% din voturi. Rezultatul, din punct de vedere democratic, este inacceptabil, pentru ca 85% din votanti vor ramane nereprezentati, asa incat vom asista la o dictatura a unei minoritati nelegitime, sustinuta de industria media, aflata in mainile stim noi cui. In analizele facute de televiziuni, domnii reporteri “obiectivi” trec sub tacere chiar existenta unei miscari nationaliste in formare, si nu mentioneaza ca principala ratiune a unui astfel de vot este chiar inabusirea din fasa oa oricarei tendinte a fortelor nationaliste de a accede la putere. Se mai scapa, neintentionat cate un neica nimeni precum Ciuvica, spunand ca “nu e nevoie de extremisti in Parlament”. Ce inseamna “extremisti” in acceptiunea sa, si de ce optiunile unui numar important de nationalisti nu ar trebui sa fie reprezentate in Parlament, in timp ce minoritatea italiana, chineza, nigeriana, si Dumnezeu mai stie din ce alt colt de lume sunt reprezentate, asta nu se mai stie, caci- nu-i asa – esentialul e sa blocam miscarea nationalista…
O intrebare: De ce le e frica?
Si un proverb romanesc: De ce ti-e frica nu scapi!

vineri, 20 ianuarie 2012

Avem partid

Avem Partid!

Aduc la cunoștința compatrioților mei voitori de bine pentru această Țară vestea cea bună: la viitoarele alegeri, în ciuda tuturor pronosticurilor pesimiste și a tuturor manevrelor anti-democratice și anti-românești, veți avea cu cine să votați! De data aceasta, pentru prima oară în ultimele decenii, românii vor găsi pe listele de candidați oameni normali și onorabili, persoane care vă seamănă, pe care chiar dumneavoastră, alegătorii, îi veți desemna să figureze pe listele de candidați!

Lansăm acum, pentru anul de grație 2012 și următorii, strategia politică intitulată LISTA NAȚIONALĂ, o strategie imaginată cu ani în urmă, la care lucrăm de mult, dar pe care nu am putut-o aplica până acum deoarece ne-a lipsit principala componentă a acestei strategii: un partid. Un partid serios, necompromis, care să împărtășească idealurile și așteptările dumneavoastră, un partid care să se pună la dispoziția strategiei noastre.

Am încercat de-a lungul anilor să înființăm un asemenea partid, am încercat pe toate căile, dar nu am reușit, din motive care includ, alături de greșelile noastre, acte de sabotaj și diversiune prin care puterea politică a reușit să ne blocheze drumul, să paralizeze inițiativa noastră. ...La timpul potrivit vom da toate detaliile.

Deocamdată suntem însă în măsură să vă dăm informația și vestea cea mai importantă: Avem partid! Aveți partid!

S-au găsit oamenii care să pună interesul Țării, interesul acestui Neam, al viitorului nostru în această Țară, mai presus de partid, de ambiții politice înguste, personale sau de grup. Acești oameni, care de 20 de ani mențin în viață un partid curat, bine organizat, au înțeles atât intențiile noastre, cât și șansele de reușită, deloc mici, ale proiectului LISTA NAȚIONALĂ, implicându-se ei înșiși în definivarea și realizarea proiectului!

Partidul de care vorbesc este Partidul Național Democrat Creștin – PNDC. Partid înființat în 1991 de domnii OPREA NIȚĂ și fiul său, dr. HORIA NIȚĂ, o familie de autentici luptători pentru cauza națională! (vezi www.pndc.com.ro) Acest partid își pune la dispoziția noastră, a Dumneavoastră, dreptul său de a prezenta liste de candidați la alegeri, liste pe care dorim să le alcătuim numai împreună cu alegătorii.

Acțiunea noastră se va derula în mare parte pe Internet, care este, deocamdată, singurul instrument de care ne vom putea folosi pentru a contracara monopolul pe care partidele politice și, în general, forțele anti-românești și anti-democratice l-au pus pe mass media.

Cine suntem noi?

Suntem un grup de inițiativă al cărui inițiator și purtător de cuvînt este subsemnatul ION COJA. Din acest grup fac parte și domnii OPREA NIȚĂ și HORIA NIȚĂ. În linii mari spus, grupul nostru este alcătuit din persoane și personalități de orientări politice variate, pe care i-a adunat împreună voința de a găsi soluții viabile pentru salvarea Țării din starea de dezastru național la care au adus-o ultimii ani, ai așa zisei tranziții. Considerăm că grupul nostru este reprezentativ pentru cele mai importante și semnificative componente ale societății românești, pentru structura electoratului nostru. Reprezentativi pentru imensa majoritate de oameni curați și cinstiți din România!

Pornim de la convingerea că (1) actuala clasă politică nu este reprezentativă pentru potențialul societății românești de a face față problemelor cu care este confruntată România. Societatea românească nu se recunoaște în liota de incompetenți și impostori din așa zisa noastră clasă politică! Din Parlament și din structurile Guvernului!

Pornim de la convingerea că (2) starea de dezastru național este însuși rezultatul urmărit de cei care ne-au guvernat până acum, este opera malefică a unei minorități perverse, sperjure, trădătoare de Neam și Țară, o minoritate a cărei îndepărtare de la pârghiile guvernării se impune cu maximă urgență.

Pornim de la convingerea că (3) România se află sub dictatura partidelor parlamentare, a unor structuri mafiote corupte și iresponsabile, trădătoare de țară. Luați împreună, aceștia alcătuiesc o minoritate fără Dumnezeu, fără suflet, egoistă și rapace, egal repartizată în toate partidele care s-au succedat pe la guvernare!

Pornim însă și de la convingerea că oamenii serioși, demni și cinstiți, buni profesioniști, sunt majoritari printre noi. Cei mai mulți în această Țară sunt oamenii de caracter, oamenii care nu și-au făcut de rușine nici familia, nici numele de român, de om! Dimpotrivă!

Problema problemelor este că această majoritate, a oamenilor cinstiți și capabili, nu a reușit până acum să se organizeze, să se structureze și să dea ea sensul de evoluție și de dezvoltare a vieții social-politice și spirituale din România.

Proiectul nostru politic urmărește acest scop: să edificăm o conștiință de sine a acestei majorități benefice și binevoitoare pentru Țară, s-o organizăm ca pe o entitate și să-i insuflăm încrederea în puterea noastră, a oamenilor serioși, de a oferi României o alternativă la actuala guvernare. O alternativă în care românii să se recunoască, pe care s-o urmeze și s-o sprijine cu toată dăruirea.

E timpul ca oamenii de bine din această țară, indiferent de etnie și alte particularități firești, să afle și să știe unii de alții, să afle că ei sunt cei mai mulți, să-și unească puterile și să se pună pe treabă într-un PROIECT NAȚIONAL de salvare și consolidare a valorilor noastre supreme: identitate etnică inconfundabilă și suveranitatea națională inalienabilă!

Așa cum îi este și numele, LISTA NAȚIONALĂ încearcă, într-o primă etapă, să facă un soi de recensămînt al concetățenilor noștri care merită încrederea și respectul colegilor, al vecinilor, al cunoscuților și implicit, la nevoie, dacă va fi cazul, respectul electoratului. La alcătuirea acestei liste sunt invitați să participe toți românii care s-au săturat să vadă în fruntea noastră tot soiul de infractori, cărora li se potrivește mai degrabă un loc dincolo de gratii, în spații bine păzite, de penitență și de meditație forțată la fărădelegile săvârșite.

În principiu, LISTA va fi alcătuită prin schemă piramidală: fiecare membru al grupului de inițiativă a propus o listă personală, proprie, pe care a trecut numele cunoscuților pe care îi consideră demni să figureze pe LISTA NAȚIONALĂ. Fiecare persoană înscrisă astfel pe LISTĂ va fi invitată să facă propria sa listă de propuneri, iar cei propuși pot fi la rândul lor autori ai unei alte liste de propuneri pentru LISTA NAȚIONALĂ. Și așa mai departe!...

Se vor accepta și auto-propuneri, în condiții ce urmează a fi precizate prin următoarele circulare, mai tehnice, mai aplicate la realitatea și acțiunea concretă.

Ne așteptăm ca pe această LISTĂ să fie înscriși sute de mii de români. LISTA rămâne deschisă și ea se completează mereu cu alte propuneri.

Vrem să fim bine înțeleși: Prezența pe LISTA NAȚIONALĂ nu reprezintă un act de voință, o opțiune politică a persoanelor înscrise. Nu se pune nici problema de a accepta sau nu să figurați pe această LISTĂ. Prezența pe LISTA NAȚIONALĂ este doar un semn, din partea concetățenilor, a cunoscuților, că persoana dumneavoastră merită să se bucure de respectul și prețuirea celorlalți! De încrederea celorlalți! Atât și nimic mai mult!

Insistăm asupra acestei precizări: prezența pe LISTA NAȚIONALĂ nu semnifică nimic cu privire la opțiunile politice ale persoanelor respective, nu angajează în niciun fel, într-o direcție sau alta a eșichierului politic! Ci este semnul că, până la proba contrarie, persoana în cauză este apreciată și prețuită de alte persoane, aflate și ele pe LISTA NAȚIONALĂ, ca fiind un om cinstit, corect, priceput, un membru de nădejde al comunității noastre naționale, indiferent de etnie, religie, profesie, stare materială.

Rostul LISTEI NAȚIONALE este ca prin numărul și calitatea celor astfel „recenzați” să căpătăm o imagine realistă asupra potențialului românesc de a se manifesta în istorie, în lumea de azi și de mâine! Vom ști astfel pe ce ne putem baza dacă intenționăm să demarăm o strategie realistă pentru ieșirea din impas și afirmarea noastră, ca români, în lume, în istorie! Afirmarea noastră ca subiecte ale istoriei, iar nu ca obiecte docile și neputincioase ale voinței și strategiei altora, de peste mări și țări!

De câteva decenii bune, ne-prietenii noștri duc o politică subtilă și vicleană de descurajare a românilor, de defăimare a tot ce este românesc, pentru a vlăgui energiile naționale, pentru a le împiedica să acționeze cu toată încrederea în viitor. Anti-românismul este o realitate tristă a zilelor noastre, care trebuie contracarată prin toate mijloacele.

Suntem preocupați de declanșarea unei campanii permanente care, în respectul adevărului, să le redea românilor încrederea în propriile forțe și mândria, satisfacția că aparțin neamului românesc!

Suntem de asemenea preocupați de instaurarea și întreținerea unei atmosfere de bună conviețuire, liber consimțită între toate componentele etnice, religioase, sociale sau profesionale din societatea românească, a unor relații de cooperare, armonie și concordie socială, de co-interesare a tuturor cetățenilor români într-un climat de loialitate reciprocă, de respect și prețuire a Celuilalt, prin acceptarea senină și neprecupețită a îndatoririlor de cetățean român.

Nu promitem drepturi și avantaje, căci v-ați săturat de minciuni și propagandă. Vă chemăm să conștientizăm împreună care ne sunt îndatoririle, obligațiile față de cei ce vin după noi, față de propria noastră demnitate de om! De român! Vă chemăm să acționăm în consecință! Nu pentru privilegii, ci pentru Patrie și Onoare!

Sigla Partidului Național Democrat Creștin este sfânta cruce! Sub acest semn vă chemăm să ne adunăm forțele și să transformăm România într-o țară mai frumoasă decât cea pe care au stricat-o și urâțit-o vînzătorii de neam și de țară! Să facem din România un pământ al credinței în bine, în dreptate, în puterea muncii și a talentului de a rodi, de a-l face pe om, pe fiecare dintre noi, să-și valorifice integral potențialul de creație și făptuire cu care l-a înzestrat bunul Dumnezeu! O Românie în care descurajarea și combaterea imposturii, a veleitarismului agresiv, a invidiei și a minciunii să devină politică de stat!

*

Într-un sens mai restrâns, LISTA NAȚIONALĂ este numele sub care va participa la alegeri alianța politică constituită în jurul PNDC, alianță de partide și ONG-uri cu vocație patriotică. În mod deosebit invităm să candideze pe LISTA NAȚIONALĂ persoanele independente politic, care nu vor, cel puțin deocamdată, să se înregimenteze politic, adică candidații independenți pe care actuala legislație îi împiedică, practic, să candideze, să aibă un cuvînt de spus în viața noastră politică. Or, majoritatea oamenilor de valoare din România s-au ținut deoparte de clasa politică, considerând, pe bună dreptate, că-i compromite apartenența la vreunul dintre partidele care au făcut atât de mult rău Țării, care au făcut de rușine numele de român, de om!

Pe oamenii de ispravă, cu vocație pentru activitate publică, „obștească”, îi invităm acum, sub egida unui partid întru totul onorabil, să se pregătească sufletește pentru a accepta povara candidaturii la alegerile locale sau naționale.

Îi invităm pe toți românii voitori de bine pentru viitorul nostru românesc să se gândescă cu seriozitate la ei înșiși și la persoanele cunoscute pentru a identifica, printre colegi, prieteni sau cunoscuți, persoanele demne să candideze și capabile, odată alese fiind, să servescă cu devotament și profesionalism cauza interesului național!

Primim propuneri din partea oricui, inclusiv auto-propuneri, iar dacă aceste propuneri satisfac criteriile noastre, candidatura se acceptă! Ne-o însușim și o promovăm cu bucurie!

Avem nevoie de sute de candidați pentru alegerile parlamentare și de câteva mii de candidați pentru primării! În curând vom demara ACȚIUNEA NAȚIONALĂ, conform PROIECTULUI NAȚIONAL existent, proiect a cărui definitivare așteaptă sugestii și propuneri din partea oricui! Alcătuirea LISTEI NAȚIONALE este una dintre priorități!

*

Pornim la un drum greu, la o construcție de lungă durată. Cunoaștem destul de bine dificultățile cu care ne vom confrunta, știm bine că se vor ivi și altele, la care nu ne-am gândit. Dar mai presus de toate știm bine cât de mult are nevoie Țara de ceea ce ne-am propus să facem! Și știm bine și cât de mare este răul pe care-l vom pricinui tuturor dacă vom da greș, dacă vom rata șansa pe care Istoria ne-o oferă în ceasul al 12-lea. Nu avem nicio scuză dacă nu vom reuși să fim la înălțimea speranțelor pe care dorim să le stârnim în sufletul românilor, atât de dezorientați și de dezamăgiți de ce se întâmplă cu viața lor, cu Țara lor, cu copiii lor!

Reușita noastră depinde mult de cei care vor veni alături de noi! Îi primim pe toți ca pe niște tovarăși de drum, ca pe niște camarazi cu care vom împărți bărbătește greutățile teribilei încercări care ne așteaptă. Îi primim ca pe niște colegi și prieteni! Ca pe niște frați!

Vom izbândi dacă ne vom pricepe să re-clădim frăția românească, operă la care îi invităm să participe pe toți compatrioții, indiferent de etnie, religie, preferințe politice sau ideologie!

Trăiască România și toți cei care îi vor binele!

Doamne, ajută!

București, 15 ianuarie 2012

ION COJA

luni, 2 ianuarie 2012

Despre o expunere de motive

Intrucat gestionarea sistemului sanatatii le este imposibila, guverbocii, in frunte cu ideologul lor sef, Basescu (se stie, mare specialist in medicina si management) au decis ca trebuie schimbata Legea Sanatatii (Legea 95/2006). Dincolo de provizoratul permanent sub care o lege schimbata dupa numai 5 ani de functionare pune un intreg sistem de asistenta medicala (amintesc aici ca, in 2006, PDL era la guvernare, impreuna cu PNL), ne vom uita putin pe motivele invocate pentru schimbarea actualei legi. Si, ca sa nu se creada ca inventam ceva, vom lucra cu materialul clientului (expunerea de motive afisata pe site-ul Ministerului Sanatatii). Sa vedem, asadar, ce-i mana pe ei in lupta...Marturisesc insa ca rar mi-a fost dat sa vad o insailare mai jalnica de minciuni si manipulari, asa incat e posibil ca lungimea postarii sa depaseasca ceea ce un om normal poate inghiti la o prima lectura. Iata ce zic elaboratorii acestui document:
"Încă din anul 2008, un Raport al Comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România a propus o serie de măsuri şi soluţii pentru depăşirea acestor dificultăţi." Pai, domnilor, sa inteleg ca,avand la dispozitie un aparat administrativ al Ministerului Sanatatii, a fost nevoie de o alta grupare de specialisti, numita pretentios "comisie prezidentiala", pentru a sesiza "numeroasele probleme in aplicarea legii" Da' alde matale ce ati pazit? Si, daca membrii acestei comisii erau asa de buni specialisti, de ce nu i-ati luat in MS? Management pedelist, ce mai!
"Pe baza concluziilor şi recomandărilor din raport, după o serie de consultări cu organizaţii, instituţii şi alţi factori implicaţi în sistemul de sănătate, Comisia prezidenţială a redactat o propunere de proiect de lege cadru" Adica, ei centreaza, ei marcheaza...De unde pana unde au aceste comisii dreptul la initiativa legislativa? Plus ca formula "organizatii, institutii si alti factori" este extrem de ambigua si exonereaza de responsabilitate pe toti participantii la elaborarea acestei legi. Spuneti, domnilor, numele acestor institutii, sa stim si noi despre cine e vorba! Va doare mana sa scrieti?
Dar iata si pasarica scapata de domnii initiatori: "Principalele aspecte cărora trebuie sa le facă faţă sistemul sanitar din Romania sunt cele legate de costuri şi calitatea serviciilor. Din punct de vedere al costurilor, cele mai frecvente teme de dezbatere se referă la insuficienţa fondurilor şi, concomitent, la cheltuirea lor ineficientă." S-o luam pe rand cu costurile si calitatea serviciilor: Pai, domnilor, daca aveti probleme de costuri, va sugerez sa angajati un contabil care sa faca o analiza comparativa...Desi, stiti si Dvs., ca si tot poporul roman, ca aceste costuri sunt umflate prin furt, fie el mai mult sau mai putin acoperit cu acte. Exemple? cu duiumul! Asa ca, o actiune administrativa eficienta era destul pentru a face asistenta medicala cu costuri reale, si nu e nevoie de o noua lege pentru acest motiv! Anticipez aici putin, si ma intreb daca introducerea unui intermediar in acest sistem scade sau creste costurile...Iarasi nu ma astept de la managerii din linia intelectuala a d-nei Vass sa raspunda corect. Nu pentru ca nu ar sti, ci pentru ca nu au voie! Lozincile cu eficienta sistemului privat nu mai sperie pe nimeni, de cand cu aceasta criza financiara provocata de sistemul...privat!
"Cu toate acestea, în ultimii ani bugetele sanitare au crescut atât în cifre absolute, de la circa 90 Euro/locuitor la peste 200 Euro/locuitor în ultimii ani, cât şi ca pondere în PIB de la cca. 3% la 4% în aceeaşi perioadă de timp. În ciuda acestei creşteri, România continuă să fie pe unul dintre ultimele locuri din UE în ceea ce priveşte resursele alocate sănătăţii." Dincolo de imprecizia termenilor - ma asteptam sa gasesc si anii de inceput si de sfarsit ai periodei de referinta in ceea ce priveste cifrele mentionate - iata alta pasarica scapata, evident involuntar: Cica resursele alocate sanatatii sunt insuficiente. Pai, cine aloca aceste resurse? Nu cumva gestionarii bugetului Sanatatii? N-am auzit pana acum de vreo demisie, cu exceptia d-lui Cseke. Si, nu cumva alocarea de buget este un act administrativ? Cine va impiedica sa alocati mai mult si de ce e nevoie de o noua lege pentru asta?
"există dificultăţi semnificative ale CNAS în monitorizarea şi coordonarea resurselor financiare către furnizorii de servicii de sănătate". Pai, domnilor, inseamna ca CNAS nu-si face treaba! Orice Consiliu de Administratie al unei astfel de institutii ar concedia in intregime managementul, apoi ar reorganiza institutia. Iar CNAS are o lege separata de organizare si functionare... Asta, in principiu, caci, atunci cand vor, domnii de CNAS iti trimit in control economisti care iti taie din fonduri pentru ca n-ai fise de magazie pentru fese si pansamente, ori nu le tii la zi. Asa ca, scutiti-ne de insulte!
Si mai zice comisia: "O altă sursă importantă de venituri din sectorul de sănătate este reprezentată de cheltuielile private ale populaţiei" . Hopaaaaaa! Ati gasit resursa! Jos labele, tovarasi, de pe banii nostri! Daca vreau sa platesc, platesc unde vreau eu, cat vreau eu, si cand vreau eu, nu cand nu mai aveti voi bani de spagi!Banii privati nu sunt o sursa pentru un sistem ce trebuie organizat si finantat de stat! Daca aveti nevoie de mai multi bani, spuneti barbateste: marim impozitul! Da voi faceti risipa de resurse materiale pentru a imbraca frumos o minciuna ordinara! Cu banii aia puteati plati cateva zeci de medici, care ar fi marit competitia in domeniu, si deci calitatea serviciilor! Inca o dovada ca nu va intereseaza in mod real ceea ce clamati!
"Totalul cheltuielilor private în sănătate în România este între un sfert şi o treime din totalul bugetului sanitar, ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari contribuţii directe din UE. Consecinţa acestei situaţii este reducerea accesului la serviciile de sănătate necesare, în special a populaţiei cu venituri reduse." Sofistica tipica politicienilor la putere...De ce faptul ca sunt servicii platite din propriul buzunar reduce accesul la sanatate? Eu credeam ca, astfel, furnizorii de servicii medicale pot sa respire mai usor, disponibilitatea unor fonduri private ajutandu-i sa elimine din presiunea facturilor platite atunci cand CNAS catadicseste sa plateasca. Aaaaa, sau poate ca e vorba de faptul ca serviciile decontate de CNAS sunt insuficiente!...Da' de ce nu o spuneti pe de-a dreptul, stimati tovarasi?
"II. Sectorul Spitalicesc
Sectorul spitalicesc din România consumă în mod constant peste 50% din bugetul CNAS, la care se adaugă fondurile de la Ministerul Sănătăţii pentru investiţii şi fondurile pentru programele derulate prin spitale. Toate aceste fonduri duc la un procent cu mult peste media de 40% alocată pentru spitale în UE. Poziţia netă în favoarea asistenţei spitaliceşti este reflectată şi de numărul internărilor, care este mult mai mare decât al celor din grupul ţărilor care au aderat la UE înainte de mai 2004, al celor care au aderat după această dată şi chiar mai mare decât în ţări precum Bulgaria sau Croaţia.
Limitările manageriale, atât legislative cât şi profesionale, cuplate de multe ori cu finanţarea defectuoasă, duc la frecvente situaţii de penurie a consumabilelor sau a medicamentelor. În plus, plăţile informale care sunt foarte des întâlnite în special în asistenţa spitalicească, limitează şi îngreunează accesul la diferite servicii spitaliceşti, această practică acţionând în multe cazuri ca o metodă de raţionalizare de facto a serviciilor oferite." Se ridica ceva intrebari:
- Exista o analiza detaliata a cheltuielilor spitalelor? Unde, de ce nu o publicati, si care sunt concluziile ei? Caci, daca nu exista asa ceva, cer arestarea imediata a tuturor celor ce ar fi trebuit sa controleze utilizarea acestor fonduri, pentru complicitate la furt, marturisit in citatul anterior.
-Limitari manageriale,ziceti? Pai, cine a impus acesti manageri? Mama mare? Cine raspunde pentr semnarea deciziilor de numire ale unor manageri "limitati"?
- Chiar e nevoie sa va spuna cineva ca achizitiile de materiale medicale se fac la preturi umflate? Poate ca, formal, totul e acoperit in acte, dar un control la firmele furnizoare de materiale medicale nu doare, decat , eventual, pe beneficiarii hotiei!
Dar, iata si minciuna fundamentala a acestei legi :"Populaţia va plăti, în mare, aceleaşi asigurări ca şi până acum, iar măsurile propuse vor duce la o eficientizare a furnizării serviciilor medicale şi la o creştere a calităţii acestora. "Acest "in mare" nu inseamna decat marirea costurilor serviciilor de sanatate pentru populatie!
Si mai apare un lucru interesant: La rubrica "compatibilitatea proiectului cu legislatia comunitara in domeniu" apare...pauza, ceea ce inseamna ca, fie acest aspect nu a fost verificat, fie exista incompatibilitati pe care baietii le vor trecute sub tacere.
Ce-i mai interesant este, insa, la coada expunerii de motive. Iata:
La rubrica "informarea societatii civile cu privire la efectele asupra sanatatii cetatenilor" sta scris, negru pe alb, "NU E CAZUL" Aferim, tovarasi! Deci noi nu trebuie sa fim informati asupra efectelor legii asupra sanatatii noastre! Fara alte comentarii!
Si inca, pentru a mai eficientiza din cheltuirea fondurilor, se are in vedere infiintarea "Agentiei pentru Informatii si calitate in sanatate", care, evident, va avea si ea un numar de angajati, si va introduce dificultati birocratice suplimentare in desfasurarea activitatii. Bravos, domnilor! Ne-ati convins! Nu se stie, insa, in legatura cu ce!