vineri, 7 octombrie 2011

filosofie ortodoxa...sau despre falsitatea opozitiei intre religie si stiinta

Intrebari fundamentale si legitime ale lui Eufrosin:
"Pentru toti cititorii:

1. In stiinta (de fapt “stiinta”, pentru ca e ceva ce are definitie variabila in functie de om, timp, etc) “experimentul este judecatorul suprem”. Mai ramine de demonstrat ca legile Universului sint general valabile in spatiu si timp (cu alte cuvinte legile Universului au fost valabile dintotdeauna si oriunde in Univers). Asa ceva NU s-a demonstrat si nu e de ajuns numai sa afirmi ca asa ceva este adevarat.

2. Fizica particulelor a alunecat foarte rau in iluzie din cauza formalismului matematic care nu se suprapune realitatii. Matematica este un instrument construit pe anumite axiome, diferite de cele ale Universului, astfel incit prin matematica nu se poate descrie complet realitatea (daca cineva crede contrariul sa demonstreze). Din acest motiv s-a ajuns sa se creada (de exemplu) ca o particula are mase (energii) diferite in functie de sistemul de referinta, ceea ce pentru cineva cu mintea neinfectata este o aberatie (este ca si cum ai spune ca 1=2). Un corp nu se poate opune schimbarii starii lui de miscare (inertia) cu forte diferite in acelasi moment de timp, indiferent din ce sistem de referinta privim lucrurile.
Aici teoria lui Einstein are o problema majora: spune ca E=m*c^2 dar nu spune care e “masa de repaos”. Repaos in functie de ce? In acest Univers un corp
(particula) este in miscare, cu diferite viteze, fata de extrem de multe alte particule (corpuri). De exemplu un mar pe care il tinem noi in mina are viteza zero fata de cel care il tine in mina, viteza de citeva mii de km pe ora fata de luna (nu mai vorbim ce traiectorie descrie) si viteza luminii fata de fotonii care vin de la Soare.
Intrebare: avind in vedere ca masa “depinde de viteza”, conform teoriei lui Einstein, ce masa are pina la urma marul respectiv?. Aici e falia matematica in care a cazut foarte multa lume.

3. Ceea ce inteleg unii prin “stiinta” are probleme grave de principiu:
1. Nu s-a demonstrat ca legile Universului sint reproductibile oricind si oriunde (sint universale in spatiu si timp). Referitor la asta intrebati oamenii de stiinta cum se formeaza o picatura de ploaie intr-un nor. O sa vedeti ca in aceleasi conditii “atmosferice” (presiune, temperatura, umiditate) citeodata ploua citeodata nu ploua.
2. “Stiinta” se bazeaza pe faptul ca nu exista altceva in afara de aceasta lume materiala, FARA sa demonstreze asa ceva. Nu este de ajuns sa afirmi, trebuie sa si demonstrezi acest lucru.
3. Fizica opereaza cu notiuni “fundamentale” fara sa le defineasca. Nu au nici o idee unde este granita fundamental-nefudamental.
4. (Consecinta a punctului 3): La modul la care este definita stiinta, aceasta nu are nici o sansa sa determine ce este dincolo de “legile fundamentale”. Nu are
metoda de studiu si de abordare pentru ca exclude (FARA sa demonstreze) existenta a altceva decit aceasta lume materiala.

Bunul Dumnezeu sa ne lumineze mintile pentru a gasi Adevarul."

...si umila mea incercare de a gasi repere:

"Trebuiesc multe flotari logice pentru a schita cateva incercari de a ne apropia de adevar. Dar exista oare adevarul absolut? Iata o prima intrebare fundamentala a filosofiei care nu este decat o manipulare, o incercare de a ne arunca in deplina nesiguranta asupra valorii rationamentelor pe care le emitem si asupra existentei reperelor la care ne raportam. Pentru ca orice fiinta vie are nevoie de repere, incepand de la un animal salbatic care isi cunoaste limitele teritoriului functie de repere fizice pe care numai el le stie. In domeniul ideatic insa problema este mai complicata, reperele neputand fi altfel decat ideatice. Si atunci ajungem la valabilitatea si acceptabilitatea definitiilor pe care le utilizam, pentru ca ele fixeaza notiunile cu care operam. Cele mai mici variatii in continutul acestor notiuni schimba reperele si deci pozitia fata de un anume fenomen/eveniment. Se pot scrie volume intregi pe aceasta tema, dar voi incerca sa ma limitez la a raspunde sau nuanta cate ceva din consideratiile lui Eufrosin:
In primul rand, pentru a demonstra ca ceva este valabil in tot universul, trebuie sa ai posibilitatea sa verifici asa ceva oriunde in Univers. Cu alte cuvinte, a cere asa ceva inseamna a cere imposibilul. Mai mult, stiinta insisi admite ca exista zone in Univers in care legile fizicii nu mai opereaza as cum stim, si anume in jurul singularitatilor (gauri negre), unde continuumul spatiu-timp sufera deformari importante. Va amintiti de explicatiile privitoare la limita unui sir. de prin clasele de liceu? Limita este un punct spre care tindem, dar nu il atingem niciodata, existand in orice moment un epsilon diferit de zero care este distanta pana la acea limita. Cam acelasi lucru il postuleaza fizica relativ la singularitati, in interiorul carora se declara invinsa...Cu toate acestea, legile fizicii asa cum le stim aproximeaza satisfacator restul fenomenelor din univers...sa ne intelegem, nu Universul functioneaza asa pentru ca ar cunoaste aceste legi, noi numai incercam sa intelegem ceea ce ne inconjoara formalizand fenomenele prin notiuni la indemana care sa aiba maximum de generalitate.
Singularitatile reprezinta, totusi, niste exceptii de la regula - stiu, se va comenta ca regula trebuie sa fie universala, dar de unde stim ca in formularea matematica a unei legi fizice nu am uitat un parametru care in conditii normale este epsilon, iar in conditii de singularitate schimba fundamental rezultatul functiei matematice ce descrie fenomenul?
Nu pot fi de acord ca formalismul matematic nu se suprapune realitatii. As spune mai degraba ca, pentru comoditatea calculelor, oamenii incearca sa extraga din intreg un fenomen care, volens-nolens, este influentat de mediul inconjurator, aceasta fiind cauza reala pentru care formula matematica nu confirma rezultatele experimentale. Va amintiti "descoperirea" recenta a celor de la CERN, cum ca o particula a depasit viteza luminii? Fara a fi la curent cu pregatirea matematica a acestui experiment, ma intreb, or fi luat in considerare si faptul ca, la viteze apropiate de cea a luminii, spatiul se contracta si timpul se dilata? Nu cred, si as trage de aici concluzia - e adevarat, nu foarte fundamentata - ca aceste efecte nu au fost luate in considerare. Aceasta concluzie este insa coerenta cu ideea ca extragerea din intreg a unui fenomen nu duce neaparat la gasirea legitatilor carora li se supune. Mai mult, dupa gasirea relatiilor de incertitudine ale lui Heisenberg, fizicienii atomisti insisi recunosc ca nu pot anticipa pozitia in spatiu a unei particule...decat cu o anumita aproximatie. Si aici m-au pierdut; e ca si cum ai spune ca Pamantul se afla in sistemul solar, dar nu stii daca nu cumva s-a oprit la o cafea pe orbita lui Saturn...
Sunt de acord ca postularea existentei a doua valori energetice functie de sistemul de referinta este o tampenie care, numai pentru ca o accepta breasla fizicienilor, nu inseamna ca are si valoare de adevar. Valoarea energiei/masei este una singura si nu se raporteaza la nici un sistem de referinta spatio-temporal. As spune, ca pentru a iesi din aceasta dilema, un reper il poate oferi teoria biostructurala a regretatului acad. Eugen Macovschi (si, pentru a gadila coarda nationala a cititorilor acestui blog, trebuie sa spun ca teoria a fost emisa undeva la inceputul anilor '60 ai secolului trecut si a fost confirmata pe la sfarsitul anilor '90 de catre doi americani ce au utilizat un microscop de inalta rezolutie, americani premiati de altfel si cu premiul Nobel...avem si noi, romanii ceva prioritati, nu?) . Revin, spunand ca, in cadrul acestei teorii biostructurale, Macovschi postuleaza o organizare universala, pe mai multe paliere ierarhice, a materiei, biostructura fiind una din formele inferioare a structurarii materiei, cea ce permite viata. Peste acest nivel ierarhic, exista cel putin alte doua nivele de structurare, noesistructura - ce permite gandirea logica, si enisisstructura (citez din memorie, cerandu-mi scuze pentru eventualele erori), permitand un nivel superior gandirii umane...Nu vi se pare interesant ca unul din cei mai mari oameni de stiinta il postuleaza pe Dumnezeu? Stiu, voi provoca reactii adverse, dar Macovschi nu este singurul. Einstein si Heisenberg au ajuns profund religiosi, ca sa mentionez numai doua din cele mai cunoscute nume...
Si, in lumina celor expuse mai sus, nu vi se pare ca lipsa de popularizare de care se "bucura" opera lui Macovschi este coerenta cu lipsa de har divin a "cuceririlor" stiintifice ce ni se baga pe gat - sau, eventual, pe vene?"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu